“Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au făcut ca toate spectacolele susţinute în România să fie, an de an, sold out. În acest an, Strauss Festival Orchestra va răspândi strălucirea şi fastul Vienei peste toată ţara, într-un amplu turneu national, care începe pe 7 decembrie şi se încheie în 21 decembrie. Vienezii vor ajunge în Timişoara în 19 decembrie şi vor susţine un concert extraordinar la Opera Naţională Română, începând cu ora 19.00.
Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondată în 1978 de legendarul dirijor Peter Guth, despre care Revista Gramophone scrie: Guth este cu siguranţă artistul cel mai apropiat de Strauss din zilele noastre”. Având un ansamblu de muzicieni desăvârşiţi, Orchestra Strauss Festival îşi menţine la cele mai înalte cote artistice poziţia de supremaţie între numeroasele ansambluri de acelaşi gen. Recunoscuţi pe plan internaţional pentru virtuozitatea şi măiestria lor, câştigând deopotriva admiraţia publicului şi a criticilor, artiştii sunt consideraţi ambasadorii Vienei, capitala mondială a muzicii clasice. Spectacolul Vienna Classic Christmas, prezentat de Strauss Festival Orchestra, este un magnific concert de Crăciun care pregăteşte auditoriul pentru sărbătorile de iarnă într-o manieră autentic vieneza. Programul Orchestrei se desfăşoară, ca şi la Concertul de Anul Nou de la Viena, în jurul celebrelor valsuri şi polci ale dinastiei Strauss (Johann tatăl şi fiul, dar şi Josef si Eduard Strauss), precum şi cu lucrări ale altor compozitori vienezi. Acurateţea interpretării, sunetele frumoase şi pure, prospeţimea si spiritul festiv care anima muzica lui Strauss ating in sufletul publicului cele mai adânci resurse expresive de la sentimental, la jovial.
Strauss Festival Orchestra te va face să îţi doreşti să te ridici şi să valsezi, purtându-te într-o călătorie imaginară în lumea fastuoasă a balurilor imperiale”, promit organizatorii turneului.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Operei şi au următoarele preţuri: categoria VIP: 200 lei, categoria I: 150 lei, categoria aII-a: 100 lei, categoria a III-a: 75 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!