Accidentul s-a petrecut la începutul acestei săptămâni, luni seara. Potrivit poliţiştilor, ambele maşini veneau dinspre Spitalul Judeţean şi se îndreptau spre AEM, iar în intersecţia cu bulevardul Sudului, şoferul din BMW, care circula pe banda a doua, a schimbat brusc banda de circulaţie, a acroşat atoturismul Audi, după care a virat la dreapta. „Şoferul autoturismului care mergea pe banda a doua a virat brusc dreapta, fără să se asigure şi să acorde prioritate autoturismului de pe prima bandă, acroşându-l”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Emil Andrei.
În urma impactului dintre cele două maşini, autoturismul Audi a ajuns până pe cealaltă parte a şoselei, pe spaţiul verde. Şoferul, în vârstă de 44 de ani, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.
Martorii care au văzut cum s-a petrecut accidentul le-au descris poliţiştilor maşina implicată în accident. Ei au reuşit să vadă şi numerele de înmatriculare, astfel că poliţiştii au găsit autoturismul BMW avariat, ascuns între blocurile din zona Soarelui. Nu l-au găsit însă şi pe şofer. Acesta s-a prezentat abia marţi la Poliţia Rutieră şi a spus că a fost lovit din spate de Audi, potrivit oamenilor legii. Este vorba despre un tânăr de 33 de ani, din Mehedinţi.
„Chiar dacă este vorba doar de o tamponare, până în momentul în care poliţiştii nu primesc constatarea medicului legist, în care se menţionează că victima a necesitat mai puţin de 10 zile de îngrijiri medicale, şoferul este acuzat şi de fugă de la locul accidentului”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei.
Rezultatul de la IML va sosi abia în câteva zile, iar până atunci, potrivit legii, şoferul va fi acuzat şi de fugă de la locul accidentului. Când a auzit acuzele care i se aduc, şoferul le-a spus oamenilor legii că va reveni a doua zi, respectiv miercuri, cu un avocat, pentru a lămuri problema.
Update: Şoferul autoturismului BMW s-a prezentat miercuri după-amiază la Poliţia Rutieră, împreună cu avocatul său. Tânărul a recunoscut faptul că intenţiona să vireze pe bulevardul Sudului, însă susţine că şoferul de pe Audi ar fi putut evita impactul. Mai mult decât atât, tânărul de 33 de ani susţine că imediat după accident a vorbit cu celălalt conducător auto şi s-au înţeles să meargă împreună la Poliţia Rutieră. Nu ştia că bărbatul s-a simţit rău şi a fost luat de un echipaj al salvării. Anchetatorii aşteaptă în prezent raportul medicilor, pentru a vedea de câte zile de îngrijiri medicale a avut nevoie şoferul din Audi pentru a se vindeca. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal bărbatului aflat la volanul autoturismului BMW, acesta fiind cercetat penal pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului.
Codruţa Călărăşanu
Citiți principiile noastre de moderare aici!