„Am avut în jur de patru sute de pacienţi în aceste două zile şi, la fel cum se întâmplă de câţiva ani încoace, cele mai multe cazuri au fost intoxicaţii etanolice. Adică, nu mâncarea, ci băutura, excesul de băutură, a cauzat cele mai multe probleme. Aşa e cam tot timpul de sărbători: oamenii se adună, se îmbată şi se bat”, a declarat dr. Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Timişoara.
Acesta a adăugat că, în Ajunul Crăciunului, au fost înregistrate şi patru cazuri de intoxicaţii cu etnobotanice, urmate şi de agresiuni, care au adus mai mulţi timişoreni pe patul de spital.
„Azi este deja linişte, dar cele mai multe cazuri vin oricum pe turele de noapte, astfel că e posibil ca şi deseară să mai avem o creştere a numărului de pacienţi”, a completat dr. Mihai Grecu.
Pentru că imediat după Crăciun este şi perioada în care se înregistrează primele cazuri de trichineloză, medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Timişoara sunt atenţi şi urmăresc toate cazurile care ajung la ei, mai ales că unitatea medicală din Timioara primeşte pacienți din mai multe județe din vestul țării. Până acum nu a fost înregistrat niciun caz de trichineloză, au precizat reprezentanţii instituţiei.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!