Harnicii şi-au cumpărat bilete la promoţie, cu mult timp înainte de desfăşurarea festivalului Peninsula. „Fiindcă am fost şi în anii trecuţi aici, am strâns bani încă de la începutul anului. Vin în fiecare an cu prietenii, stăm la corturi şi pe lângă concerte există o sumedenie de alte lucruri de făcut. Ştrandul din apropiere este minunat, aşa că merită sacrificiul“, ne-a spus Alin, unul din timişorenii care au luat parte la Peninsula, în acest an.
Concertele de la Peninsula au început în acest an foarte devreme, la ora 14, pe scena Romania Stage şi au ţinut până la orele mici ale dimineţii. Spectatorii care au venit în acest an la Peninsula au avut parte de acces gratuit – pe baza brăţării- la Complexul Weekend aflat în imediata apropiere, astfel încât frumosul ştrand din Târgu Mureş a fost realmente plin ochi pe parcursul celor patru zile. Celelalte oportunităţi de distracţie au inclus bungee jumping, carting, rostogolirea într-un balon uriaş ş.a.m.d.
Printre artiştii care au luat parte anul acesta la Peninsula s-au numărat Iggy & the Stooges, Guano Apes, Kasabian, Within Temptation, Hammerfall, Tankcsapda, Zdob şi Zdub, Nevergreen, Moby Dick, Gentleman, Dub FX, Danko Jones şi mulţi alţii.
Alături de o sumedenie de formaţii autohtone invitate, la faţa locului au cântat şi cei de la AIM, unica trupă din zona noastră de interes care şi-a găsit loc pe afişul celebrului festival din acest an. Jimbolienii care s-au format în 1997 au susţinut un concert sâmbătă de la ora 16 la Romania Stage, în faţa unui public nu prea numeros, dar care gustat din plin show-ul muzicienilor. Alături de „mai vechii“ Adrian Petruţ (voce), Cristian Tucă (chitară), Cosmin Motişan (bas) şi Florin “Punu” Crâncu (tobe) pe scenă a urcat şi noul lor chitarist Molnar Csaba iar printre piesele incluse în recital s-au numărat şi câteva melodii ce vor fi incluse în albumul cu numărul doi al trupei, aflat în fază de pregătire. „Ne-am bucurat foarte mult de invitaţia organizatorilor şi ţinem să le mulţumim în mod special tuturor acelora care la ora 16 au fost alături de noi în faţa scenei. Am avut parte de o zi agreabilă, iar concertul lui Iggy and The Stooges a fost unul de neuitat“, ne-a declarat Cosmin Motişan, basistul formaţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!