Ecuaţia semifinalelor are mai multe necunoscute şi prea multe variabile. Galben-albaştrii au nevoie de victorie cu punct bonus în ultima etapă contra lui Dinamo Bucureşti, meci programat sâmbătă, de la ora 15, în Ronaţ, şi ca Farul să obţină cât mai puţine puncte din disputa de pe terenul CSM-ului Bucureşti. În această situaţie, RCM anulează punctele ce o despart de Farul şi trece pe locul trei în clasament.
„Îi așteptăm pe timișoreni, sâmbătă, la stadion, pentru că e un meci cu Dinamo. Vrem victoria și vrem să arătăm că diferența de valoare dintre cele două echipe e mai mare decât un eseu. Nu contează cu cine vom juca în semifinale, pentru că, indiferent de numele adversarului, vom juca la victorie. Personal însă îmi doresc să înfruntăm campioana Baia Mare în semifinale‟, spune principalul finanțator al RCM-ului, Dan Dinu.
Galben-albaștrii vor să încheie sezonul regulat cu un succes, care ar fi al șaptelea consecutiv în meciurile oficiale. „Față de prima parte a sezonului echipa stă mai bine. Ne exprimăm mai bine în teren, construim mai cu răbdare, jocul nostru are mai multă viteză și avem mai multă încredere în noi. Venirea jucătorilor din emisfera sudică ne-a ajutat să creștem, am învățat destule de la ei‟, a explicat căpitanul și internaționalul bănățenilor, Stelian Burcea.
Locul al treilea înseamnă o semifinală în deplasare contra campioanei CSM Ştiinţa Baia Mare sau a vicecampioanei Steaua Bucureşti. Primele două clasate se înfruntă în meci direct duminică, la Baia Mare, pentru a stabili ordinea primelor două locuri.
Clasament: 1. Steaua 54 puncte; 2. Baia Mare 52 puncte; 3. Farul 45 puncte; 4. Timişoara 43 puncte; 5. Dinamo 27 puncte; 6. CSM Bucureşti 22 puncte; 7. Cluj 7 puncte; 8. Arad 0 puncte. Semifinalele campionatului sunt programate în 5-6 noiembrie, dată la care se dispută şi primele partide din turneul 5-8. Finalele se vor desfăşura în 26-27 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!