Chester Williams are sub comandă încă doi jucători valoroşi. Ambii de linia I, compartimentul considerat a fi cel mai „subţire” în perioada de pregătire. Pe de o parte, oficialii RCM-ului au reuşit legitimarea georgianului Otar Turaşvili, iar în acelaşi timp l-au readus la echipă pe veteranul Bogdan Bălan.
Turaşvili a fost una dintre ţintele galben-albaştrilor în această iarnă datorită abilităţii acestuia de a acoperi două posturi, pilier şi taloner. La 25 de ani, georgianul are în palmares câteva selecţii la prima reprezentativă a ţării sale şi cunoaşte foarte bine campionatul românesc graţie perioadei pe care a petrecut-o la Farul Constanţa.
Revenirea lui Bălan poate fi şi ea considerată o surpriză, după ce la un moment dat afacerea părea căzută. Experimentatul jucător de lina I a sosit în Ronaţ de câteva zile şi este bun de joc încă din prima etapă din 24 martie.
„Astăzi (n.r. marți) am rezolvat la Bucureşti legitimarea lui Turaşvili. Georgianul va juca la noi pentru doi ani. Cu această ocazie i-am legitimat şi pe cei trei neo-zeelandezi veniţi în luna februarie, dar şi pe Militaru. Avem un lot de 34 de sportivi valoroşi şi acesta e lotul cu care vom aborda campionatul”, a anunţat Dan Borzaş, directorul sportiv al RCM-ului. Pe de altă parte RCM l-a împrumutat pe Ciocea colegei de eşalon Universitatea Cluj.
Turaşvili este al 7-lea jucător adus în această iarnă de gruparea din Ronaţ după Carpo, Militaru, Tuiatua, Palu, Sola şi Viliami.
Citiți principiile noastre de moderare aici!